Gloria si decaderea hotelului REX

In anul 1936, in ziua Sf. Marii, regele Carol al II-lea inaugura în Mamaia cel mai modern şi luxos hotel din zona Balcanica: „Rex”, amplasat in apropierea noului Cazinou si la câteva minute plimbare pe plajă de Palatul Regal, clădirea era pusă special sub patronajul monarhic, pe faţadele art deco fiindu-i aplicate vizibil coroana regală, semn distinctiv pe atunci, pentru eleganţă, rafinament, discreţie şi calitate.
Hotelul „Rex” a devenit in scurt timp, locul de întâlnire al clasei politice, al lumii diplomatice şi al cercurilor mondene iar, dupa moartea reginei Maria, în vara anului 1938, Mamaia trecea drept staţiunea favorita, devansând Balcicul, locul de suflet al reginei.
În vara anului în care începea al Doilea Război Mondial, pe plaja de la “Rex” se discuta politică mondială, fiind probabil, singurul loc din Europa unde, sub umbrele de soare şi cu un cappuccino la mesele elegante din răchită, croite după model mediteranean italian, adversarii de pe fronturi se priveau relaxaţi şi cu interes, îşi împrumutau reciproc ziare şi ascultau atenţi orice informaţii. O terasă imensă, arcuită, oferea o privelişte generoasă către mare iar pe cele două laturi ale hotelului au fost construite paravane din beton, învelite în trandafiri, care creau nu doar umbră dar şi un decor specific.
În 1940, Războiul Mondial a închis sezonul estival la Mamaia iar în faţa hotelului a fost construită o cazemată astfel ca delegaţiile militare erau singurele acceptate în camerele luminoase şi în restaurantul impunător al hotelui, apoi, din vara anului 1944, ocupaţia sovietică a scos hotelul “Rex” din circuitul turistic, comandanţii Armatei Roşii stabilindu-şi aici rezidenţa, până la retragerea din 1958.
In vremea regimului a transformat impunătorul cadou regal în Casa de odihnă “1 Mai” pentru muncitori şi ţăranii cooperativizaţi si astfel reuniunile de gală din vremurile de glorie au fost înlocuite cu baluri sindicaliste, cu spectacole de recitări şi muzică patriotică iar bucătăria restaurantului a început să prăjească pentru prima dată mititei şi să servească bere populară şi ieftină. Evident, au scăzut şi pretenţiile confortului: în camere, mobila luxoasă, degradată de ofiţerii sovietici, a fost înlocuită cu una comună, lenjeria se putea schimba doar contra unor bonuri de ordine iar vesela restaurantului a fost comandată la câteva fabrici fruntaşe pe ramură din domeniile ceramicii şi metalului.
La finele anilor 60 şi începutul anilor 70 aşezământul sindicalist a redevenit hotel, cu un nume specific- “Internaţional” de aceasta data fiind dedicat în special turiştilor din Occident şi din statele socialiste, clădirea a cunoscut o scurtă perioadă de glorie, redevenind un reper al Mamaiei. Ceauşescu a reuşit să impună punerea în valoare a clădirii prin amenajarea unui frumos parc înspre lacul Siutghiol, cu statui ale unor cunoscuţi sculptori, şi a unei promenade spre Cazino şi nordul staţiunii, în speranţa obţinerii unor venituri mai substanţiale din partea agenţiilor occidentale de turism care mai operau încă în România.